Cele mai rare paste din lume, pe cale de dispariţie după 300 de ani. Doar trei femei ştiu reţeta secretă

Sunt foarte dificil de creat, iar pregătirea lor necesită atât de mult timp, încât de 300 de ani încoace doar femeile dintr-o singură familie din Sardinia le mai prepară.

Sardinia este recunoscută drept tărâmul unora dintre cele mai vechi tradiţii din lume. Într-un apartament modest din Nuoro, Paola Abraini (62 de ani) se trezeşte în fiecare zi la 7 dimineaţa pentru a începe să lucreze la “su filindeu” – cele mai rare paste din lume. În afară de ea, acum au mai rămas doar două femei în toată lumea care le ştiu secretul: nepoata lui Abraini şi cumnata ei.

Nimeni nu-şi aduce aminte de ce sau cum au început femeile din Nuoro să creeze su filindeu (în traducere  “firele lui Dumnezeu “), dar de mai bine de 300 de ani, reţeta şi tehnica au fost transmise doar femeilor din familia Abraini

Luna aceasta, cei de la BBC au reuşit să ajungă în bucătăria Abraini pentru a vedea cum se fac cele mai rare paste din lume. Anul trecut, mai mulţi specialişti de la Barilla au venit la Nuoro pentru a încerca să reproducă reţeta cu ajutorul tehnologiei. Nu au reuşit.

În vară, celebrul chef britanic Jamie Oliver a făcut o vizită aici pentru a le ruga pe femeile Abraini sa-i dezvluie secretul pastelor. După două ore, Oliver a declarat: “Fac paste de 20 de ani şi nu am văzut niciodată aşa ceva”.

“Mulţi spun că avem un secret pe care nu vrem să-l dezăluim”, a declarat Paola celor de la BBC, “dar secretul este chiar în faţa ta. Este în mâinile mele”.

Su filindeu înseamnă 256 de “fire” perfecte, obţinute dintr-un aluat ce conţine doar griş de grâu, apă şi sare, care apoi sunt întinse în diagonală pe un cadru circular, în trei straturi complicate. Tehnica stă în vârful degetelor.

“Pentru că sunt făcute de mâna, cel mai important ingredient este forţa”, explică Paola. Acestea trebuie sa ajungă la o consistenţă anume, care aminteşte de modelarea lutului. Partea cea mai grea a procesului Paola o denumeşte “descoperirea aluatului cu mâinile tale”. “Îţi poate lua ani să-l înţelegi. E ca un joc cu propriile mâini. Odată ce ai prins tehnica, magia începe”, povesteşte ea.

Pentru că sunt atât de greu de făcut, iar pregătirea lor necesită foarte mult timp, pastele au fost servite în ultimii 200 de ani doar pelerinilor credincioşi care au parcurs pe jos drumul sacru de 33 de km din Nuoro până în satul Lula, pentru sărbătoarea bianulă a lui San Francesco. Ca să hrănească 1500 de pelerini, au lucrat câte 5 ore pe zi, timp de o lună, pentru a pregăti 50 kg de paste. Pentru sărbătoarea din mai, de nouă zile, femeile Abraini vor pregăti o cantitate de patru ori mai mare.

Pastele sunt fierte apoi în supă de oaie şi servite cu pecorino rasă.

Dintre toate preparatele la nivel mondial, aceste paste au cel mai ridicat risc de disparitie, în mare parte din cauza dificultăţii pregătirii lor, spune Raffaella Ponzio, coordonatorul  Ark of Taste – Slow Food International, organizaţia care urmăreşte să păstreze tradiţiile culinare aflate în pericol de dispariţie la nivel mondial.

Astăzi, Abraini încearca să le înveţe pe fetele din Nuoro să prepare cele mai rare paste din lume, însă multe renunţă când văd cât de mult se lucrează. Revista Gambero Rosso a invitat-o pe Paola la Roma de două ori pentru a da mai departe reţeta. Recent a început să pregatească pastele la trei restaurante, iar vestea s-a dus în toată Europa, iar efectele se văd în încasările mari ale acestor localuri.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.