Ficatei De Pui Cu Ciuperci

Printre beneficiile majore pe care le aduc organismului, imbunatatesc vederea datorita vitaminei A. Daca femeile vor sa ramana insarcinate sau sunt, ficatul de pui le va fi de mare ajutor datorita continutului bogat de acid folic. El ajuta si la prevenirea anemiei datorita vitaminei B6. Deoarece contine seleniu, glanda tiroida va fi ferita de probleme. Este un mare ajutor si pentru sistemul imunitar datorita fierului pe care il contine, iar dintii si oasele vor fi mentinute sanatoase datorita fosforului.ficatei-de-pui-cu-ciuperci

Tot el este responsabil pentru sanatatea tesuturilor datorita vitaminei B1 si ajuta organismul sa lupte impotriva stresului cu ajutorul acidului pantotenic pe care il contine.

Ingrediente
– 1 kg de ficatei
– 800 g de ciuperci
– 200 g unt
– 2 cepe
– 200 g cascaval
– 1 legatura de marar
– sare
– piper
– 5 rosii
– 1 pahar de vin alb

Garnitura
– 500 g de orez
– 1.5 l supa de pui

Cum se prepara

Spalam bine ciupercile si le raiem cubulete. Intr-o cratita punem cele doua cepe tocate marunt impreuna cu ciupercile si 100 g de unt si le lasam sa fiarba in sucul lor pana se patrund bine. Oparim rosiile si le dam prin sita, le adaugam in cratita peste ciuperci, adaugam si mararul si le lasam sa fiarba pana scad. Dupa ce au scazut turnam vinul, punem sarea si piperul si mai lasam putin sa fiarba.

Intr-o tigaie punem ficateii impreuna cu untul si putina apa sa se inabuse si ulterior sa se rumeneasca. Fierbem orezul in supa de pui cu sare dupa gust. Ficatei vor fi amestecati cu ciupercile si asezati pe o farfurie mare intinsa si langa ei garnitura de orez presarandu-se deasupra cascavalul ras. Va fi un deliciu culinar usor de pregatit  foarte gustos si savuros.

Asa ca spor la treaba si pofta buna!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.