Reteta. Păine la ţest.

O reteta foarte simpla de paine la test din: faina de grau, sare si apa cat cuprinde.

paine_test

Ingrediente:

  • 500 g făină de grâu
  • sare
  • apă cât cuprinde

Mod de preparare:

Mai întâi se cerne faina, pentru a o curăţa de impurităţi, dar şi pentru a o aera. Făina se aşază într-o covată, iar în mijloc se face o adâncitură, cu pumnul. Se presară sare, se adaugă apă, puţin câte puţin, şi începe a se lega aluatul, frământându-1 mai întâi cu o singură mână.

Când este suficient de moale şi nu se mai lipeşte de mână, se frământă destoinic cu amândouă mâinile, împungându-l din când în când cu pumnii, pentru a deveni mai elastic. Se lasă puţin la loc cald, acoperit cu un şervet, după care se formează mai multe turte, care se aplatizează.

Se crestează uşor sau se înţeapă cu dinţii furculiţei (pen­tru ca să nu se umfle, la copt). Se pun la copt în ţestul dinainte pregătit (focul, care a ars mocnic, a încălzit spaţiul de sub pălăria de lut; dăm jarul deoparte, măturăm piatra şi punem turtele de aluat, apoi acoperim.

Se lasă aproximativ 15-20 de minute, eventual, o parte din jar se aşază de jur împrejurul pălăriei ţestului, ca să nu îşi piardă prea repede căldura. Este gata când turtele au început să se rumenească deasupra.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.