Simptome ale unui mariaj sortit divorțului
În spatele primelor semne de divorț se ascund patru mari comportamente distructive, care îi pot împiedica pe partenerii unui cuplu să își țină promisiunea rostită cu entuziasm, de a rămâne împreună „la bine și la greu până când moartea ne va despărți”, este de părere dr. John Gottman, de la Universitatea din Washington.
În lucrarea De ce căsătoriile reușesc sau eșuează, expertul denumește acești patru factori, în mod sugestiv, „cei patru cavaleri ai Apocalipsei”. Astfel, drumul către divorț este pavat cu atitudini defensive, critică, blocaj emoțional și dispreț, susține dr. Gottman, care și-a dedicat zeci de ani în scopul cercetării domeniului relațiilor, căsătoriei și divorțurilor. „Aceștia prezic divorțul prematur, în medie, la 5,6 ani după nuntă.”
Cei patru „cavaleri ai Apocalipsei” în relația de cuplu:
Critica. Discuțiile aprinse și sincere purtate pe marginea divergențelor și problemelor apărute în cuplu au rolul lor benefic în relație. Experții de a Universitatea de Stat Florida au observat că aceste dispute pot semnala partenerului comportamentele sale inacceptabile, lucru care poate conduce la o schimbare în bine. Însă atunci când aceste discuții sunt mai degrabă un atac la adresa celuilalt, nu o semnalare a comportamentului deranjant, atunci disputa se transformă dintr-o critică constructivă, într-una toxică. „Întotdeauna vorbești despre tine. Ești atât de egoist(ă)”, este un exemplu de critică nocivă care răcește relația, oferită de dr. Gottman.
Atitudinea defensivă. Sintagme precum: „Nu e vina mea, ci a ta” sunt extrem de periculoase pentru sănătatea relației armonioase de cuplu. Fabricarea de scuze sau pasarea responsabilității pentru un eveniment negativ ne împiedică să ascultăm doleanțele partenerului, sugerează Ordell Kemp, consilier pe dezvoltare personală. Drept urmare, atitudinea noastră de „autoapărare” îi conturează celuilalt senzația că numai el greșește și îi alimentează starea de furie, pentru că nu i se permite să enunțe lucrurile care îl deranjează în cuplu.
Blocajul emoțional. Acest comportament se traduce prin lipsa implicării emoționale în interacțiunile cu partenerul. „Când blocajele apar regulat, te retragi singur din căsătorie, în loc să te implici în rezolvarea problemelor. Blocajul este o trăsătură foarte periculoasă, deoarece te determină să îți abandonezi emoțional partenerul și să lași problemele nerezolvate”, scrie Kemp.
Disprețul. „Este cel mai important simptom al divorțului și trebuie eliminat”, subliniază dr. Gottman. Acest comportament, opus respectului față de partener, poate degenera adesea în violență verbală, jigniri și atitudini ostile. Există patru modalități prin care transmitem disprețul nostru partenerului, scrie prof. Preston Ni, într-un articol pentruPsychology Today. Una dintre acestea este exact critica în care dispare granița dintre un comportament negativ și caracterul general al celuilalt. De exemplu, în locul unei jigniri generale aduse partenerului în urma unei greșeli („Nu ai făcut ce te-am rugat, nu ești bun de nimic”), o reacție constructivă poate fi benefică („Am observat că nu ai făcut acel lucru pe care te-am rugat să îl rezolvi”).
O altă metodă este reprezentată de acele fraze încărcate de critici, care încep cu „TU” și care, de regulă, transmit acuze sau instrucțiuni ce pot da naștere conflictelor: „Tu trebuie să înțelegi”, „Tu nu ești suficient de bun”. La acestea se adaugă acele declarații care exprimă o generalizare: „Niciodată nu faci…”, „Tot timpul greșești…”, „Cu toții știm că ești…”. Nu în ultimul rând, disprețul reiese din ignorarea sau micșorarea dimeniunii sentimentelor celuilalt sau chiar prin inserarea unor comentarii negative la adresa lor, subliniază prof. Ni. Din această categorie fac parte cuvinte precum: „Cui îi pasă ce simți tu”, „Exagerezi”, „Grijile/sentimentele/vorbele tale nu valorează nimic pentru mine”.
Colac de salvare pentru căsnicie
Celor patru factori care anunță declinul și sfârșitul căsniciei li se pot alătura și alte elemente care distrug relațiile romantice. O parte infimă dintre acestea include sfârșitul colaborării în echipă, absența compromisurilor, conflictele nerezolvate, renunțarea, apariția minciunilor în cuplu sau a înșelatului.
Deși nu s-a inventat o rețetă universală care să îți garanteze că vei trăi „fericit până la adânci bătrâneți” alături de persoana cu care ți-ai unit destinul, există o serie de „ingrediente” care consolidează legătura dintre parteneri. Unul dintre acestea se referă la modul în care cei doi privesc relația și felul în care se iubesc. Dacă ambii parteneri aleg să ofere, fără să aștepte sau să ceară nimic în schimb, atunci șansele de succes ale relației se măresc considerabil, este de părere Adam Grant, autorul cărții Oferă și primește: O abordare revoluționară pentru succes.
Multiple studii efectuate în scopul de a descoperi cum se atinge armonia în cuplu au arătat importanța concentrării atenției partenerilor asupra evenimentelor pozitive trăite, păstrarea unor standarde înalte cu privire la așteptările de la relație sau conștientizarea faptului că partenerul este responsabil doar de o parte a fericirii tale, iar restul depinde doar de tine.
Nu în ultimul rând, pentru păstrarea sănătății relației, devine vital ca fiecare partener să cunoască acele lucruri pe care celălalt, el sau ea, și le dorește în cuplu.
Comentarii recente