Papa ar putea ști de existența extratereștrilor, sugerează niște mailuri publicate pe WikiLeaks
Edgar Mitchell, al șaselea om care a ajuns pe Lună, i-a trimis lui John Podesta mai multe mailuri surprinzătoare legate de existența extratereștrilor.
Edgar Mitchell, membru al echipajului Apollo 14, este al șaselea om care a ajuns pe Lună. Mailul controversat datează din ianuarie 2015 și, prin intermediul său, s-a descoperit că Mitchell și Podesta ar fi vrut să aibă o întâlnire în care să discute despre un potențial război spațial. Într-un alt mail trimis în august, Mitchell l-a avertizat pe Podesta, actual președinte al campaniei electorale a lui Hillary Clinton și fost consilier al lui Obama, că formele de inteligenţă extraterestră „nu vor tolera nicio formă de violenţă militară pe Pământ sau în spaţiu”.
În același mail din august, Mitchell, care a lucrat în cadrul Tratatului pentru Prevenirea Plasării Armelor în Spaţiul Cosmic, a scris: „Suntem în mod clar foarte aproape de un război în spaţiu. Majoritatea sateliţilor care orbitează Pământul aparţin Statelor Unite ale Americii, Chinei şi Rusiei. Testele recente ale armelor anti-satelit nu ne scapă de îngrijorare”. Acesta și-a susținut ideile cu mai multe linkuri. O altă parte șocantă e cea în care Mitchell a insinuat că Papa știe despre inteligenţa extraterestră: „Colegul meu catolic, Terri Mansfield, ne va aduce la zi cu gradul de conştientizare a inteligenţei extraterestre a Vaticanului”.
Mitchell a susținut și că încercat să elucideze aşa-numitul „incident Roswell”, în care, se presupune, că Guvernul SUA a acoperit orice dovadă a recuperării unui OZN din New Mexico, în 1947. Localnicilor „li s-a spus să nu vorbească despre experienţa lor de către militari”, afirma Mitchell în timpul celei de-a cincea ediţii a X-Conference din 2009, dedicată celor care cred în existența extratereștrilor. Mitchell ar fi discutat cu Congresul despre posibilul război din spațiu în vara anului 2015, iar preşedintele Barack Obama a cerut cinci miliarde de dolari în 2016 pentru îmbunătăţirea apărării în spaţiu, potrivit Mediafax.
Podesta nu este singura „cale” de legătură dintre Hillary Clinton și presupusele cunoștințe despre extratereștri pe care le ș. Candidata democrată a promis că va face publice cele mai secrete documente americane care conţin detalii despre OZN-uri şi despre baza militară Area 51 din deşertul Nevada, dacă va deveni preşedintele Statelor Unite ale Americii în noiembrie 2016. Atunci când a fost întrebată dacă crede în extratereştri, în cadrul emisiunii radio moderate de Lenard McKelvey, Clinton a afirmat ,,Nu ştiu, vreau să văd ce informaţii descopăr. Însă, există nenumărate poveşti care nu cred că sunt inventate, cred că acei oameni chiar au văzut lucruri, trebuie să încercăm să le oferim oamenilor informaţii”.
Comentarii recente