Ce este, de fapt, insolaţia. Cele mai simple metode de prim-ajutor pentru pacienţii grav afectaţi de razele soarelui
Cea mai frecventă afecţiune specifică sezonului cald este insolaţia. Această boală este cauzată de expunerea îndelungată la temperaturile extreme.
Medicii susţin faptul că insolaţia are ca efect creşterea alarmantă a temperaturii corpului sau hipertermia. Astfel, organismul intră într-un proces accelerat de deshidratare care poate provoca chiar decesul.
Principalele simptome
Insolaţia are simptome foarte uşor de recunoscut. În principal, oamenii care se expun timp îndelungat la soare suferă de ameţeli, dureri de cap, stări de greaţă, frisoane şi transpiraţie abundentă. De asemenea, în momentul în care apa s-a evaporat din organism, tegumentele devin palide, iar apoi se înroşesc şi devin uscate.
„În principiu oricine stă afară în soare poate face insolaţie. Primul stimptom care se instalează este durerea de cap, urmată de ameţeli. În cazul acesta este important ca cei expuşi să găsească un loc răcoros şi să stea la umbră. Este foarte important să aibă cu ei şi o sticlă cu apă rece”, explică medicul Anca Telehuz, şeful Unităţii Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.
Cum combatem efectele insolaţiei
Persoanele care suferă de insolaţie trebuie în primul rând să fie ferite de temperaturile ridicate la care s-au expus. Tocmai de aceea, în primele minute de la apariţia simptomelor, acestea trebuie transportate într-un loc răcoros. Foarte importantă este şi rehidratarea organismului. Astfel, în primele câteva ore, persoana care suferă din cauza expunerii la soare trebuie să consume cel puţin 2 litri de apă. C
„În astfel de situaţii trebuie puse în practică tehnici de răcire a organismului. Persoanei afectată de insolaţie i se vor aplica comprese cu apă rece sau cu gheaţă pe abdomen, gâd sau în zona axilelor”, mai spune medicul Anca Telehuz. În cazul în care pacientul este necooperant şi inconştient şi intră în stop cardiorespirator se vor începe de urgenţă manevrele de resuscitare.
Comentarii recente