Efectele negative ale cimbrului. Pentru cine este contraindicat unul dintre cele mai populare condimente-medicament
Folosit în multe bucătării ale lumii, graţie aromei sale plăcute ce derivă din lista lungă de uleiuri esenţiale conţinute, cimbrul este la fel de valoros şi în fitoterapie, fiind recomandat pentru tratarea a zeci de afecţiuni medicale. Totuşi, nu oricine îl poate folosi ca remediu în indicaţiile terapeutice ce i-au fost asociate.
“Uleiul esenţial de cimbru conţine o substanţă cu puternice proprietăţi antiseptice – timol (până la 25 %) – folosită pentru prevenirea infecţiilor încă dinainte de apariţia antibioticelor moderne. Există studii care au demonstrat că uleiurile volatile din cimbru distrug bacteriile atacându-le membrana celulară, căreia îi reduce permeabilitatea. În plus, s-a demonstrat că bacteriile nu pot dezvolta rezistenţă la uleiul de cimbru, aşa cum o fac în cazul antibioticelor de sinteză, datorită faptului că respectivul ulei are componente atât de multe şi de variate, încât face imposibilă o adaptare a microorganismelor în acest mediu”, explica, pentru Adevărul, specialistul în fitoterapie, Elena Badea.
Pe lângă multele beneficii, planta are şi contraindicaţii
Faptul că substanţele active din cimbru au proprietatea de a preveni apariţia bolilor şi de a întări sănătatea organismului este atât de cunoscut, încât se apelează cu o foarte mare lejeritate la folosirea acestei plante în automedicaţia naturistă, mai cu seamă că antioxidanţii conţinuţi l-au impus în rândul celor mai importante plante cu proprietăţi anti-oxidante, iar vitaminale şi mineralele conţinute i-au sporit şi mai tare popularitatea.
Cimbrul este indicat în caz de astm, pneumonie, infecţii respiratorii recidivante, laringită, faringită, amigdalită, colită severă, infecţii renale, infecţii genito-urinare cronice (nefrită, pieliţă, salpingită, viermi intestinali, dar şi în sinuzită, gingivită, carii, placă bacteriană etc. Totuşi, pe lângă multele beneficii, planta are şi contraindicaţii”, avertizează specialistul în fitoterapie.
Risc de avort
Pentru femeile însărcinate, folosirea cimbrului este deosebit de periculoasă: efectele administrării acestuia mergând până la pierderea sarcinii.
“Femeile gravide şi cele care alăptează ar trebui să evite consumul de cimbru. Cimbrul este contraindicat şi în dispepsii şi hipopepsii grave, deoarece inhibă activitatea enzimatică. De asemenea, planta este nerecomandată şi în caz de insuficientă pancreatică”, explică Elena Badea.
În doze mari, produce delir
Pentru orice tratament cu cimbru cereţi mai întâi sfatul unui specialist. Foarte importantă este respectarea dozelor recomandate.
“Administrat în doze prea mari, uleiul de cimbru poate avea efecte adverse severe precum convulsii, vărsături, dureri abdominale puternice, delir”, încheie specialistul în fitoterapie Elena Badea.
Comentarii recente