Cine a inventat: Calea Ferată (1825)

Calea ferată a fost inventată de George Stephenson (1781-1848) în 1825. Locomotiva cu aburi, vehiculul care mergea pe şine, a fost inventată de Richard Trevithick, dar Trevithick îsi vedea locomotiva ca pe un vehicul rutier.

Şinele fuseseră deja inventate; se foloseau pentru manevrarea vagonetelor în minele de cărbune. Introducerea căii ferate depindea pur şi simplu de continuarea celor două invenţii sau concepte, şi Stephenson a fost cel care a făcut aceasta.

Stephenson s-a născut în satul minier Wylam, în apropiere de New castle, în 1781. Fiu al unui mecanic minier, a fost autodidact, asemenea multora dintre inovatorii Revoluţiei Industriale. A devenit mecanic-sef la mina de cărbuni Killingworth.

Interesul pentru aburi i-a fost atras prima dată în 1813 când, în exercitarea atribuţiilor lui profesionale, a examinat un „cazan cu aburi pe roţi” proiectat de unul dintre managerii minei, John Blenkinsop. Era utilizat în câteva mine la transportarea cărbunelui. George Stephenson a văzut că maşina avea potenţialul de a face mai mult decât această muncă în mină.

în 1814 Stephenson a început să construiască propria lui locomotivă cu aburi la Killingworth. A botezat-o Bliicher, după marele mareşal prusac. Motorul lui Blenkinsop avea roţi dinţate care angrenau cu dantura părţilor laterale ale şinelor. Cel al lui Stephenson avea caracteristicile oricărui tren modern: roţi cu manta circulară care rulau pe şine netede, dând un mers mai rapid şi mai lin. Stephenson a avut bătaie de cap cu Bliicher, care se strica tot timpul. A muncit luni de zile la îmbunătăţirea motorului.

Apoi Stephenson a venit cu o inovaţie majoră: tehnica suflării cu abur. Aceasta consta în dirijarea vaporilor evacuaţi înspre coş printr-o conductă îngustă. Vaporii evacuaţi trăgeau aerul după ei, sporind tirajul cuptorului, mărind temperatura şi furnizând mai multă forţă şi viteză.

Primul tren de cale ferată şi-a făcut prima călătorie în 27 septembrie 1825, condus chiar de către inventatorul lui, George Stephenson. Mica locomotivă, numită Locomotion, cu coşul ei înalt, a plecat la drum tră gând după ea 32 de vagoane cu peste 300 de oameni, plus 12 vagoane încărcate cu cărbuni peste care se cocoţaseră alţi pasageri. Acest prim voiaj cu trenul s-a desfăşurat pe singura cale ferată existentă atunci, de la mina Shildon la Darlington şi de acolo la Stockton. În total traseul avea 20 de mile, dar a fost suficient pentru a dovedi că transportul pe calea ferată era practicabil şi viabil.

În zilele lor de început, trenurile se deplasau cu o viteză doar ceva mai mare decât a mersului pe jos şi erau precedate de un călăreţ care agita steaguri pentru a preveni lumea de apropierea trenului. Când trenurile au ajuns să atingă viteze de 25 de kilometri pe oră, călăreţii au fost înlocuiţi cu vânători în vestoane stacojii, tot călare. Dar mai târziu până şi diligenţa cu patru cai, cel mai rapid mijloc de transport cunoscut pe atunci, a fost întrecută de trenul care căpăta tot mai multă viteză.

Când Locomotion a ajuns la Stockton, 40.000 de oameni se adunaseră pentru a-l vedea sosind, în timp ce o fanfară intona imnul naţional. Cei prezenţi ştiau că în acea zi din septembrie 1825 avusese loc un eveniment istoric – o revoluţie în transport care avea să transforme Anglia. De fapt, efectele erau mult mai ample decât ar fi putut prevedea oricine, inclusiv George Stephenson. O replică a locomotivei lui Stephenson trage încă vagoane pe liniile de la muzeul în aer liber Beamish, din comitatul Durham.

Succesul repurtat de Stephenson cu Locomotion a condus la numirea lui ca inginer al unei căi ferate pentru pasageri şi marfă ce urma să unească Liverpool de Manchester. Aceasta s-a întâmplat în 1826. Pentru proiect, George Stephenson şi fiul lui, Robert, au proiectat şi construit o nouă locomotivă, faimoasa Rocket. Motorul a fost realizat la atelierul lor din Newcastle. A fost echipat cu un cazan multitubular în care apa era transformată în aburi prin intrarea în contact cu 25 de tuburi de cupru, care erau încălzite de camera de ardere. Rocket este astăzi expus la Muzeul Ştiinţei din Londra.

Calea ferată Liverpool-Manchester a fost inaugurată în 15 septembrie 1830. Peste 50.000 de oameni s-au adunat la depoul din Liverpool,  punctul de plecare al călătoriei spre Manchester. La semnalul unui tren nu una, ci opt locomotive au pornit la drum. În fruntea lor era  cea mai puternică locomotivă a lui Stephenson, Northumbrian, condusă  chiar de el însuşi. În vagoanele trase de Northumbrian, Step avea câţiva distinşi pasageri. Unul dintre ei era ducele de Wellington,  pe atunci prim-ministru. Altul era prinţul Esterhazy, ambasadorul Austriei . Prezent, de asemenea, era parlamentarul conservator  Huskisson.

Procesiunea triumfală a ieşit din Liverpool fără incidente. Nu a fost nicio problemă până când Northumbrian s-a oprit după aproximativ 30 de kilometri, la Parkside, pentru a se alimenta cu apă. Două dintre locomotivele care o urmau, North Star şi Phoenix, au depăşit-o pe Northumbrian pe o linie paralelă. Huskisson şi prinţul Esterhazy s-au hotărât să se dezmorţească plimbându-se puţin de-a lungul liniei.

Wel lington i-a făcut cu mâna lui Huskisson şi a deschis uşa vagonului său. Huskisson s-a grăbit să strângă mâna lui Wellington şi să schimbe câteva cuvinte. Deodată, Rocket şi-a făcut apariţia pe linia adiacentă. Prinţul, mic de statură şi suplu, a fost tras cu uşurinţă într-unul dintre vagoane. Huskisson era însă înalt, parţial paralizat pe o parte şi departe de a fi sprinten. Pentru a înrăutăţi situaţia, s-a răzgândit în ultima clipă.

A încercat să urce într-un vagon, dar a căzut înapoi în calea lui Rocket şi şi-a zdrobit şoldul. Cu o mare prezenţă de spirit, Stephenson a comandat decuplarea tuturor vagoanelor de la Northumbrian, cu excepţia primului. L-a urcat în vagon pe Huskisson, care agoniza şi sângera puternic, şi a plecat cu viteză maximă către Eccles, situat la 25 de kilometri depărtare, la periferia Manchesterului.

A reuşit să ajungă la Eccles în 25 de minute, dar Huskisson a murit din cauza traumatismelor la casa parohială din Eccles în aceeaşi seară. A fost prima victimă a unui accident feroviar.

Moartea lui Huskisson nu a fost în niciun fel rezultatul vreunui defect tehnologic al locomotivei; a fost o simplă eroare umană, consecinţa unei decizii proaste. A reprezentat însă şi partea umbrită a Revoluţiei todustriale, un semn al nenorocirilor pe care le putea aduce cu ea noua tehnologie.

Nimic nu putea opri progresul implacabil al tehnologiei şi industriei. merţul era totul. În dimineaţa ce a urmat după decesul lui Huskisson,

Primii pasageri  plătitori de bilet au plecat de la Liverpool cu destinaţia Manchester.

În anul 1840, pământul britanic era străbătut de o reţea de 2400 de kilometri de cale ferată. Apoi, Şinele s-au răspândit în toată Europa. În anii 1890, reţelele de căi ferate erau în expansiune în America de Nord şi de Sud, Australia, sudul Africii şi India. Era căilor ferate a fost un fenomen cu adevărat global.

Stephenson, considerat părintele căilor ferate, a lucrat în calitate de consultant la multe proiecte feroviare din Britania şi Europa continentală.

În 1838 s-a retras la Tapton House, de unde îşi putea privi trenurile trecând pe linia North Midland. Şi-a petrecut ultimul deceniu îngrijindu-şi grădina.