Cine a inventat: Fotografia (1838)

Aparatul de fotografiat a apărut în urma dezvoltării unui anumit interes pentru înregistrarea precisă a imaginilor. Mai exact, s-a dezvoltat dintr-o invenţie mai veche, camera obscură.

Sintagma „cameră obscură însemna „cameră întunecată”, ceea ce şi era. Putea fi o încăpere într-un turn sau o structură portabilă de felul cabinei victoriene pentru scăldat sau o căruţă cu coviltir. Lumina intra în camera obscură printr-un orificiu micuţ şi putea fi concentrată printr-o lentilă pe o masă sau pe perete Acolo era proiectată imaginea peisajului – în perspectivă perfecta putea fi folosită de un artist ca bază pentru o pictură. Camera obscură constituia şi o cale sigură şi comodă de observare a eclipselor solar .

Aparatul de fotografiat în sine s-a născut din dorinţa lesne de înţeles de a păstra imaginea proiectată. Un pionier al fotografiei a fost litograful Joseph Niepce, care a început în 1813 să experimenteze diverse te fotografice. În 1822, a utilizat o combinaţie de bitum şi ulei de levănţică pentru a obţine o fotografie primitivă. O placă expusă la lumina printr-un clişeu transparent a reacţionat într-un mod semnificativ.

Zonele de bitum atinse de lumină s-au solidificat şi fixat, în timp ce zonele expuse la mai puţină lumină au putut fi spălate. Mai târziu, în 1826, Niepce a utilizat acest proces într-o cameră obscură şi, cu o expunere de opt ore şi o cameră conţinând o placă tratată cu un aliaj de cositor şi plumb, a creat o imagine fotografică a curţii casei sale.

A fost prima imagine din istorie, dar nu a putut să o fixeze şi, în timp, s-a şters. Niepce şi-a denumit fotografia heliografie, sau „desen solar”.

în acelaşi timp, un pictor scenograf pe nume Louis Daguerre era animat de un interes similar pentru fotografie. In activitatea lui se folosise mult de camera obscură. Şi el întreprinsese numeroase experimente cu metode de fixare a imaginilor, îndeosebi folosind tendinţa sărurilor de argint de a se înnegri atunci când sunt expuse la lumina solară.

Când a auzit despre succesul lui Niepce, i-a propus să lucreze împreună. Niepce ajunsese într-un impas, conştient că era incapabil să găsească o modalitate de a imprima o imagine holografică pe hârtie, aşa că a fost de acord să colaboreze.

Niepce a murit în 1833 şi Daguerre a continuat de unul singur elaborarea tehnicii.

În 1838 a descoperit că o imagine expusă pe o placă de cupru acoperită cu un strat de iodură de argint devenea vizibilă atunci când era expusă la vapori de mercur. Acesta a fost punctul de cotitură. După aceea, lui Daguerre nu i-a mai rămas decât să descopere în ce fel putea împiedica înnegrirea întregii imagini, şi a observat că scufundarea plăcii într-o soluţie de sare îndepărta iodura de argint rămasă (neexpusă) de pe placă, fixând permanent imaginea.

Dintr-o întâmplare, fotografia a fost inventată simultan în Anglia, de către William Henry Fox Talbot. în 1839, Talbot a anunţat că în anul anterior inventase o tehnică fotografică, pe care el o numea „desen fotografic”.

Tehnica lui Talbot prezenta avantajul că permitea fotografului să producă mai multe exemplare ale unei imagini, iar suportul de hârtie dădea  o mult mai mare adaptabilitate la mânuire.

Dagherotipurile lui Daguerre erau pe plăci de sticlă şi nu puteau fi reproduse. Acest fapt le limita utilitatea, dar imaginile erau mult mai clare decât desenele fotogenice. Talbot implica imprimarea pe hârtie tratată cu clorură de argint.

În 1841 a brevetat un alt tip de tehnică fotografică, calotipul, sau talbotipul. Acesta a fost primul proces care a permis crearea unui negativ fotografic după care puteau fi realizate oricâte exemplare ale imaginii.

În 1851 a inventat o a treia tehnică fotografică, crearea instantanee a fotografiilor prin iluminarea cu o scânteie electrică – prima fotografie cu bliţ.
Fotografia a avut efecte vaste. Pe la sfârşitul secolului al XlX-lea, fotografia intrase în uzul cotidian pentru înregistrarea precisă a aspectului locurilor şi oamenilor, şi aceasta i-a eliberat pe pictori de nevoia de reprezentare fidelă.

Fotografia ne permite şi să vedem exact cum arătau la bătrâneţe ducele de Wellington sau Rossini. Mişcările artistice revoluţionare ale secolului al XX-lea – expresionismul, futurismul şi cubismul – au fost „permise” de fotografie. Fotografia arăta, de asemenea, cum erau cu adevărat oamenii, locurile şi evenimentele, şi aceasta a avut un efect dramatic asupra transmiterii ştirilor, care au devenit mai obiective.

Portrete au început să se facă chiar de la început, aşa că lumea a putut vedea pentru prima oară cum arătau celebrităţile; la drept vorbind, se poate spune că a condus la un cult al celebrităţilor, bazat pe anumite imagini fotografice iconice. Există astfel de imagini iconice ale lui James Dean, Marilyn Monroe şi Che Guevara.

Şi evenimentele puteau fi fotografiate, ceea ce a marcat debutul epocii moderne a ştirilor. Fotografiile realizate în timpul Războiului Civil American si al războiului din Crimeea au arătat războiul asa cum era: lipsit de strălucire şi sângeros; politicienilor le venea mai greu acum să amăgească oamenii în legătură cu natura războiului sau a anumitor incidente.

Mai târziu, s-au putut capta în fotografii evenimente istorice, precum asasinarea lui John F. Kennedy şi atacul asupra World Trade Center. Aceste imagini au avut efectul de a-i face pe oameni mai angajaţi ca oricând în evenimentele mondiale.