Versuri: Emeric Imre – Oratie De Nunta

Astfel după tine se încheie toate.
Trag oblonul negru la fereastra mea.
Nu mai vreau decepţii, vreau singurătate,
Nu mai vreau iubire, voi abandona.

Avusesem dreptul şi eu, ca oricare,
La o nebunie, la un ultim glonţ
Ultima speranţă, ultima-ncercare
Dar în magazie era doar gablonz.

Nu-i nici o problemă, toate-s foarte bune.
Te-am iubit desigur, cum mi-ar sta să neg…
Şi cu deznadejde, si cu pasiune
Şi credeam în tine, vrednic şi întreg.

Vinde-te mai grabnic, pretul totusi scade,
fa-ti o casnicie de beton armat
si vei fi cucoana cea mai cumsecade
care vreodata mi-a trecut prin pat.

Hai, întinde mâna pentru despărţire
Schimbă-ţi telefonul, că şi eu mi-l schimb
Salutări miresei, salutări la mire,
Poate se rezolvă toate între timp.

Intră în mulţime, nimeni n-o să ştie
Două, trei persone care ne-au ascuns,
Eu voi ţine minte scurta nebunie
Şi-ntrebarea noastră fără de răspuns.

Firea ta ciudată n-o voi regăsi-o
Nici n-ar fi nevoie, tu rămâi un mit.
Nuntă fericită, te-am iubit, adio,
Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit!

Vezi că se confirmă bârfa despre mine:
Te-am lasat deodată crud şi nefiresc
Totuşi ţine minte, ţine bine minte
Te salvez de mine fiindcă te iubesc.

Ref:
Totu-i drum, numai drum
ce-as putea sa spun acum,
peste noapte, peste ziua…
Mor curand, strig tacand
si adorm cu tine-n gand
si nu pot rosti adio.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.