Îl iubești sau…te-ai obișnuit cu el?

La început este euforia, „nebunia” dragostei, odată cu  trecerea timpului entuziasmul piere, relaţia devine stabilă şi cuplul învaţă să locuiască împreună. Rămâne tot mai puţin mister, iar farmecul de noutate piere, intervine obişnuinţa, plictiseala şi chiar conflictul. Află de la specialistul nostru din România, dacă obişnuinţa face parte din viaţa de cuplu. 

Dragoste la prima vedere există

El şi ea, feromonii intră în acţiune în mai puţin de 30 de secunde şi relaţia este “concepută”. Dragostea la prima vedere nu este un mit, ea exista şi se bazează pe atracţia fizică, cea care include formarea unei reprezentări instantanee în mintea noastră a perechii potenţiale ideale ca… formă.

Atracţia fizică este bazată pe:

• aspectul fizic plăcut

, în special pe simetrie şi sănătate, iar mai apoi pe criterii de conformitate cu un standard model construit în decursul experienţei anterioare. Spre exemplu, o femeie ar putea să aprecieze un barbat înalt, cu umerii largi, şoldurile înguste, abdomenul ferm, trăsăturile feţei uşor proeminente, nasul şi bărbia ferme, sprincenele groase, ochii pătrunzători, etc; iar un bărbat ar putea aprecia o femeie cu părul lung, blond, pielea fină, ochii deschişi la culoare, talia fină, picioare lungi, sânii mari, buze voluptoase, etc. – toate acestea fiind în acord cu modelele culturale asimilate.

• miros

– persoanele cu miros fin simt imediat efluviile de parfum sau alte mirosuri naturale, emanate de corpul uman şi imediat fac conexiuni de atracţie sau repulsie în creier, stabilind o potenţială relaţie sau un NU hotărât.

• sunet

– sunetul armonios şi plăcut al vocii poate fi un plus.

Simţul tactil şi cel al gustului pot intra ulterior în ecuaţie, pecetluind ceea ce simţurile deja descrise au recepţionat.

Creierul începe să emită un cocteil de substanţe neurotransmiţătoare cu o anumită compoziţie pe care cercetătorii au descoperit-o şi care este diferită de cele emanate de un creier “normal”, neândrăgostit. Şi care pregăteşte întreg organismul pentru dansul împerecherii. Pentru că în genele noastre este înscris un instinct primar, cel de perpetuare a speciei.

În această fază a entuziasmului iniţial, tot ceea ce este necunoscut este înlocuit în mintea noastră cu nişte fantasme conforme cu dorinţele şi idealurile noastre şi de cele mai multe ori neconforme cu realitatea obiectivă.

Dragostea  este mult mai mult decât atracţia fizică primară

Pe masură ce cuplul abia format pe bazele simţurilor începe să se cunoască, începe descoperirea a ceea ce este uman şi deasupra instinctelor: personalitatea, spiritualitatea, modul de a gândi, simţi, vorbi, mângâia, îngriji.

În această fază, care poate fi mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de individualităţile intrate în relaţie. Unii zic: “Dragostea durează 3 ani”, cocteilul neuronal se disipează, iar valul de pe ochi dispare. Persoana nu mai este parte a fantasmei iniţiale, ci este un om real, în carne şi oase, cu însuşiri, cunoştinţe, atitudini diferite de ale noastre. Începem sa privim drept “calităţi” ceea ce ne aseamană şi “defecte” ceea ce ne deosebeşte.

Iar aici intervine aşa numita “compatibilitate”. Dacă valorile împărtăşite sunt preponderente în relaţie, oamenii înţeleg că diferenţele sunt “bune” şi construiesc o relaţie pe termen lung, iar dacă nu, diferenţele ajung sa fie numite divergenţe şi de aici la conflict nu mai este decât un pas.

Ce facem cu obişnuinţa în relaţie

Într-un cuplu funcţional, relaţia de iubire joacă un rol special şi obişnuinţa este parte a ritualului securizant de apartenenţă. Partenerii nu resimt “rutina”, ci senzaţia caldă şi plăcută de intimitate, respect, recunoaştere reciprocă.

Renunţă la relaţia care nu te face fericită

În cuplurile înstrăinate, macinate de conflicte, a sta “împreuna” devine o corvoadă la limita suportabilităţii, iar reluarea la nesfârşit a aceloraşi discuţii sau comportamente nocive induce senzaţia de “capcană” în care se simt prinşi partenerii. Rutina se instalează ca urmare a resemnării de a păstra o aparenţă de “uniune fericită” în ochii lumii. Poate că lumii nu îi pasă prea mult, dar cei doi se simt nefericiţi, pustii şi poate despărţirea este un act de curaj asumat în locul irosirii şi stagnării într-o relaţie artificială.

Altă situaţie şi mai dramatică este păstrarea unei relaţii din considerente de dependenţă financiară. Unul din parteneri poate chiar să uzeze de putere, bani, şantaj sau abuz emoţional pentru a-şi păstra poziţia dominantă şi statusul în relaţie. El îşi hrăneşte nevoia de recunoaştere prin desconsiderarea sau subminarea partenerului.

Divorţul, greu de obţinut în acest caz, sau separarea, sunt acte eliberatoare, dar persoana abuzată sau ţinută în dependenţă trebuie să consume o mare energie pentru a putea vedea avantajele ieşirii din relaţie.

Ce oferim, aceea vom primi

A ne construi o relaţie fericită este responsabilitatea noastră, nu a partenerului. Odată asumat acest rol, fiecare investiţie în relaţie devine o investiţie în fericirea proprie. Negocierea rolurilor în cuplu, a responsabilităţilor, a timpului şi resurselor alocate, păstrarea tuturor acestor lucruri în echilibru, nu este cu siguranţă un lucru uşor.

Odată cu înţelepciunea care vine cu vârsta, dragostea se împlineşte, se coace şi capătă nuanţe, arome, faţete necunoscute. Poţi să priveşti spectacolul lumii cu dublă curiozitate şi dublă deschidere, “stereo” – prin ochii tăi şi ai partenerului. Poţi să zâmbeşti pentru că știi că ai alături susţinere, înţelegere, grijă şi iubire. Să nu te temi de sfârşitul firesc, pentru că ştii ca ţi-ai trăit fiecare clipă din plin. Sau, cum ne învaţă Yalom, marele psihiatru american, trăiţi fiecare clipă în aşa fel încât, dacă aţi lua viaţa de la început, sa nu aveţi nici un regret.