Pâinea viitorului, făcută din cânepă
Pâine cu făină din cânepă, un aliment cu multiple beneficii. Produsul a fost creat de un masterand din Cluj, de la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor de la USAMV
Iulian Rusu, un masterand din Cluj, a creat un nou tip de pâine, făcută cu făină din cânepă, care are nenumărate beneficii pentru sănătate. Alimentul a câştigat medalia de aur la un salon internaţional de inventică.
Ce ar trebui să mâncăm ca să fim sănătoşi? Cât de bună pentru organism este pâinea? La aceste întrebări a găsit răspuns un masterand din Cluj: a inventat o pâine din făină de cânepă. Împreună cu două profesoare ale sale, Iulian Rusu (24 de ani) a creat un nou tip de pâine care are o mulţime de beneficii pentru corpul uman şi care a fost şi recunoscută printr-o medalie de aur la Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii „Pro Invent“, de săptămâna trecută, de la Cluj. Pâinea este produsă din „Cannabis sativa“, pe care o cultivau bunicii noştri pentru ţesături
Lumea când aude de cânepă se gândeşte direct la drog. Există două tipuri de cânepă: Cannabis indica, cânepa indiană, din care se fac droguri şi Cannabis sativa folosită în partea industrială şi alimentară.
De unde i-a venit ideea Într-unul dintre laboratoarele Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) miroase, încă de la intrare, a pâine scoasă din cuptor. E ora 10.00, iar Iulian Rusu, „tatăl“ pâinii cu cânepă, a venit devreme să frământe aluatul şi să pună minunea maronie la copt. „Acum doi ani căutam o temă pentru licenţă. Profesorul Marcel Duda, din cadrul Facultăţii de Agricultură, coordona atunci un doctorat legat de producerea seminţelor de cânepă şi, din discuţie în discuţie, mi-a spus câteva lucruri interesante despre seminţele de cânepă. De acolo mi-a venit ideea să fac pâine şi cu făină de cânepă. Apoi am vorbit cu doamna inginer Crina Mureşan şi am stabilit să facem un produs nou, de panificaţie, care nu este pe piaţă“, povesteşte masterandul.
„Prin adaosul făinii de cânepă, pâinea e mai sănătoasă. Îmbunătăţeşte memoria prin prezenţa lecitinei şi a acizilor graşi Omega 3 şi Omega 6, îi ajută pe cei care suferă de constipaţie prin fibrele conţinute care duc la un tranzit intestinal optim. De asemenea, întăreşte oasele şi ligamentele prin calciul conţinut“, explică Iulian Rusu beneficiile produsul pe care l-a creat.
Medicul nutriţionist Adrian Copcea din Cluj s-a arătat încântat de ideea unei astfel de pâini, de faptul că cineva s-a gândit să creeze un astfel de aliment, medaliat pe deasupra. Crede în beneficiile ei şi spune că ar cumpăra-o. Recunoaşte beneficiile acestui nou produs pentru memorie, pentru cei ce suferă de osteoporoză, constipaţie, însă are ceva rezerve în privinţa diabetului. ”E binevenită ideea de a folosi seminţe din cânepă cu multe beneficii în crearea unei pâini. Nu mă aştept să aibă mari efecte în privinţa diabetului zaharat unde contează cantitatea de pâine consumată, însă recunosc celelalte beneficii legate de îmbunătăţirea memoriei, constipaţie şi osteoporoză”, afirmă nutriţionistul Adrian Copcea. Făina de cânepă are multe proteine şi conţine opt aminoacizi esenţiali pentru alimentaţia noastră. Are şi vitamina E care e bună pentru sistemul nervos şi acizii graşi Omega 6 şi Omega 3 care ajută la menţinerea vaselor de sânge curate şi care previn apariţia bolilor cardiovasculare şi a diabetului zaharat.
sursa: adevarul
Comentarii recente