O inscripţie veche de 2600 de ani, elucidată recent, răstoarnă unul dintre ”adevărurile” despre Biblia ebraică
O altă ipoteză asemănătoare a fost formulată de profesorul Richard Friedman (Universitatea din Georgia), care susţine faptul că Biblia ebraică a fost redactată de aproximativ 100-150 de autori.
Conform unei opinii general acceptate, Biblia ar fi fost scrisă de un colectiv restrâns de autori, care considerau că opera lor nu reprezintă altceva decât transcrierea cuvântului lui Dumnezeu. Noi studii arată că numărul celor care au contribuit la realizarea Sfintelor Scripturi ar fi, de fapt, mult mai mare faţă de cel pe care îl cunoaştem cu toţii.
O echipă de cercetători israelieni a supus analizelor câteva fragmente ceramice descoperite în apropierea fortăreţei israeliene Tel Arad, localizată, în trecut, în sudul Regatului Iudeei. Artefactele, datate în secolul al VII-lea î.Hr., sunt inscripţionate cu o serie de comenzi militare referitoare la mişcări de trupe în zonă şi aprovizionarea acestora pe tot parcursul acestor deplasări.
Folosind tehnici de prelucrare digitală a imaginilor, cercetătorii au descoperit 16 inscripţii, despre care se crede că au fost realizate de cel puţin şase autori diferiţi. Specialiştii israelieni spun că acest lucru demonstrează faptul că în Regatul Iudeei scrisul reprezenta un mijloc important de comunicare între militari.
Mai mult decât atât, spun oamenii de ştiinţă, descoperirea reprezintă o dovadă a răspândirii acestei îndeletniciri pe tot cuprinsul Iudeei şi, deci, ar fi susţinută teoria conform căreia Biblia ebraică, sursa principală de inspiraţie folosită pentru redactarea Vechiului Testament, ar fi fost scrisă de un colectiv de autori şi nu de către unul singur. ,,Rezultatele noastre arată că, în jurul anilor 600 î.Hr., în Regatul Iudeei exista un sistem educaţional care permitea elaborarea unor texte scrise ample cu conţinut ideologic”, susţine coordonatorul echipei de cercetare, profesorul Israel Finkelstein.
Specialiştii mai spun că scrisul a început să dispară din zona Regatului Iudeei, după distrugerea acestuia de către babilonieni la sfârşitul secolului al VI-lea î.Hr.
Fragmentele ceramice analizate de cercetătorii israelieni au fost descoperite în timpul unor săpături arheologice realizate la cetatea Tel Arad, situată la vest de Marea Moartă, pe parcursul anilor ’60
Comentarii recente