Cine a inventat: Telegraful electric

Telegraful a avut o evoluţie îndelungată până ce a ajuns o invenţie utilizabilă. Sir William Watson a demonstrat încă din 1747 că se putea transmite un curent electric printr-un fir foarte lung.

În 1758 cineva a sugerat că se putea dezvolta un sistem de telegraf electric. „CM.” – oricine o fi fost – a propus anonim în Scots Magazine folosirea câte unui fir izolat pentru fiecare literă a alfabetului. La capătul receptor al fiecărui fir trebuia suspendată o sferă martor deasupra unei bucăţi de hârtie marcate cu litera corespunzătoare din alfabet. La trecerea unui curent electric prin fir, sfera ar fi atras hârtia de dedesubt, indicând litera transmisă. Ideea ingenioasă te ducea mai curând cu gândul la o masă de spiritism şi a fost încercată de Georg Le Sage la Geneva, în 1774.

Alte câteva sisteme asemănătoare au fost experimentate de-a lungul următoarelor două decenii. Mulţi savanţi şi ingineri au lucrat pe această idee, dar cel care avea să obţină cel mai mare impact a fost Samuel P. B. Morse.

Morse nu părea făcut să fie inventator. A absolvit Yale în 1810 şi a plecat în Europa să studieze arta. S-a întors în America în 1813 şi a devenit unul dintre cei mai buni pictori portretişti ai Statelor Unite. Unul dintre modelele lui a fost Eli Whitney, inventatorul maşinii de egrenat. Dar Morse a fost întotdeauna interesat de ştiinţă.

În 1832, venind în America după o călătorie în Europa la bordul vasului poştal Sully, Samuel Morse a intrat în vorbă cu ceilalţi pasageri despre ultimele realizări în electromagnetism.

Joseph Henry crease un electromagnet capabil să trimită un impuls electric de-a lungul unui fir; într-adevăr, în anul precedent Henry reuşise să trimită un impuls de-a lungul unui fir electric de 5 kilometri, făcând să sune un clopot la celălalt capăt. Înflăcărat de idea care-i încolţise în minte, Morse s-a apucat, ajuns acasă, să facă planuri ale instrumentelor de înregistrat telegrafic şi să conceapă schema unui cod de linii şi puncte care utiliza durata impulsurilor electrice transmise.

A construit un model experimental. Cuprins de noul entuziasm, Morse a abandonat arta în 1837.
În 1838, Morse a făcut o demonstraţie a telegrafului său pentru preşedintele Martin van Buren şi a primit un brevet american pentru invenţia lui

.Asistentul lui Morse, Alfred Vail, a fost cel care a născocit codul Morse, utilizând combinaţii de puncte şi linii pentru a reprezenta literele alfabetului; de fapt, ar trebui să-i spunem codul Vail.

Acesta a înlocuit un sistem anterior în care literele erau reprezentate prin numere. Sistemul de recepţie, iniţial, consta dintr-o rolă de hârtie şi un punctator care perfora punctele şi liniile. Mai târziu, acesta a fost înlocuit cu o variantă cu cerneală.

Vail avea să descopere ulterior că punctele şi liniile electrice puteau fi transformate în semnale audio şi, cu o mică practică, operatorul de la recepţie le putea interpreta ca puncte şi linii. Astfel s-a făcut un progres rapid către obţinerea unui sistem complet operaţional.

Şase ani mai târziu, Congresul american îi punea la dispoziţie lui Morse 30.000 de dolari pentru a construi o linie telegrafică experimentală lungă de 60 de kilometri, între Washington şi Baltimore. Morse a fost ajutat în acest demers de Ezra Corneli şi de omul de afaceri Hiram Sibley; împreună au construit prima linie telegrafică de lungă distanţă din lume.
Pe 24 mai 1844, Samuel Morse a transmis primul mesaj telegrafic public. Era trimis de la Capitoliul din Washington D.C., din sala Curţii Supreme a SUA, asistentului său Alfred Vail, aflat la gara Mount Clare din Baltimore.

Mesajul lui Morse a rămas celebru:

„Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu.”

Pentru a arăta că mesajul a fost recepţionat, Vail a trimis acelaşi mesaj înapoi. Dar progresul nu este întotdeauna acceptat cu entuziasm. Mulţi oameni obişnuiţi erau alarmaţi de ideea că pământul este străbătut de curenţi electrici şi îşi făceau griji pentru siguranţa lor.
Cu ajutorul finanţatorilor lui, Ezra Corneli şi Hiram Sibley, Morse a instalat mai multe linii telegrafice.

În 1848, o linie lega New York-ul de Chicago.

în 1856, Corneli şi Sibley au înfiinţat Western Union, preluând companiile telegrafice mai mici;

în 1859, Morse şi-a dat acordul pentru formarea Asociaţiei Telegrafice Nord-Americane, care crea un potenţial monopol.
În această etapă era limpede că prin telegraf se putea comunica de-a lungul şi de-a latul unui întreg continent. De ce nu s-ar fi putut comun şi peste ocean?

Primul cablu submarin a fost instalat între Anglia şi Franţa în 1850.

În 1857, prima încercare de instalare a unui cablu tranatlantic s-a soldat cu un esec. Canalul Mânecii nu era adânc şi avea fundul neted, pe când Atlanticul era foarte adânc şi presărat cu lanţuri muntoase submarine, unele vulcanice, necunoscute înainte.

Cablul submarin s-a rupt în apa mai adâncă de 3000 de metri şi nu a putut fi recuperat. În 1858 s-a reuşit întinderea unui cablu între Newfoundland şi Irlanda, dar nici acesta nu a rezistat prea mult. De-abia în 1866 cablul a fost reinstalat cu succes.
Viteza de transmisie era mică la început.

Primul cablu transatlantic putea transmite numai 15 litere pe minut. Era, de asemenea, foarte scump, la minimum 100 de dolari pe mesaj. Perfecţionarea tehnologiei a permis mărirea vitezei de transmisie, aceasta ajungând la 2400 de litere pe minut în 1950.

Telegraful lui Morse a revoluţionat comunicaţiile. A făcut posibilă pentru prima oară transmiterea rapidă a ştirilor politice şi comerciale importante în toată America de Nord şi, mai târziu, aproape instantaneu de jur împrejurul lumii.

Telegrafia a reprezentat unul dintre acele mari salturi tehnologice care au făcut globul un loc mult mai mic şi interconectat. De asemenea, a revoluţionat lumea afacerilor; Western Union a devenit un monopol uriaş şi puternic. Lumea devenea dominată de monopolurile americane, odată cu ridicarea în paralel a companiei Standard Oii, a lui John D. Rockefeller.

Morse însuşi a câştigat foarte mulţi bani; a devenit unul dintre reprezentanţii noii generaţii de magnaţi filantropi americani.