Paula Seling lansează un album cu piese de Crăciun, „Povești de iarnă”

Paula Seling va lansa un album cu piese de Crăciun. Intitulat „Povești de iarnă”, discul conține piese 11 compuse de Paula Seling. La acest material, artista a lucrat timp de 4 luni.paula seling 1

Anul acesta, Paula Seling va întâmpina Crăciunul cu un album tematic, intitulat „Povești de iarnă„. Pe disc se vor regăsi piese precum “De-aș fi un înger” , “Inimă, tu cântă” , “Departe de soare” , “Oameni de zăpadă” , “Doi prieteni vechi”, “ Ce minune mare” , “Dimineața de Crăciun” , “Să scriem poezii” , “Aceste seri mai lungi” , “Rândul Lucrurilor” și “ Să facem Rai”.

Povești de iarnă” este un album complex, ce transmite o largă paletă de emoții. Este dramatic, dar și calm, înălțător și pozitiv.

”Cântecele astea sunt tot ce am avut mai bun în ultima perioadă. Am scris muzica celor 11 piese ale albumului și versurile a 8 dintre ele. Celelalte au fost magistral potrivite de Andreea Andrei, Mircea Rusu și fostul meu coleg de liceu, Marius Marincaș, iar una din ele este o colaborare frumoasă, alături de colegele mele de facultate ‘The Twisters’.

Acest album a fost cea mai intensă preocupare a mea, din luna august până în noiembrie. Am fost inspirată de momente din viețile noastre, ale tuturor, încercând să alin, prin muzică, inimile celor care au nevoie de cuvinte de iubire, pentru a trece peste momente grele. Am vrut să insuflu, totodată, și momente pozitive, de iubire, până în zborul inimilor noastre.” – Paula Seling

paula-seling-povesti-de-iarna

”Orchestrațiile unor piese au fost făcute de bunii mei prieteni și colegi Andrei Tudor, Cristian Faur, Călin Ionce, Norbert Covacs, iar câteva piese le-am orchestrat chiar eu, avându-i alături pe colegii mei de trupă, care au interpretat excepțional partiturile – Mădălina Pirici vioara și voci aditionale, Adina Nelu – flaut și voci aditionale, Daniel Pirici – chitară bas, Daniel Bourosu – Chitară solo, Radu Bucura- tobe. Masterul a fost făcut iî Statele Unite ale Americii.

Sper ca acest album să miște ceva în inimile celor care îl primesc în suflete, să-și transmită mesajul de iubire de care are atât de multă nevoie lumea în care trăim.” – Paula Seling

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.