Versuri: Emeric Imre – Condamnarea La Toamna

Daca padurea ne condamna
La nostalgie fara rost
E toamna, vara mea, e toamna
Asa cum poate n-a mai fost.

Atatea taine nepatrunse
Ne cad din brate la un semn
Si suntem imbracati in frunze
Si captusiti cu-n fel de lemn.

Refren:
Nu e toamna cum esti tu,
Viata mea de toamna, nu.
Singur sunt pe pamant,
Vara decazu…

Mai e in tot un pic de vara
Dar paturi aspre ne-nsotesc
La orice drum mai lung afara,
Prin cai de abur nefiresc.

Mai am senzatia ca-n toate
Pot fi si altfel decat sunt,
Dar muntii-mi pun poveri in spate,
Si simt ca port pe talpi pamant

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.