Versuri: Emeric Imre – Condamnarea La Toamna

Daca padurea ne condamna
La nostalgie fara rost
E toamna, vara mea, e toamna
Asa cum poate n-a mai fost.

Atatea taine nepatrunse
Ne cad din brate la un semn
Si suntem imbracati in frunze
Si captusiti cu-n fel de lemn.

Refren:
Nu e toamna cum esti tu,
Viata mea de toamna, nu.
Singur sunt pe pamant,
Vara decazu…

Mai e in tot un pic de vara
Dar paturi aspre ne-nsotesc
La orice drum mai lung afara,
Prin cai de abur nefiresc.

Mai am senzatia ca-n toate
Pot fi si altfel decat sunt,
Dar muntii-mi pun poveri in spate,
Si simt ca port pe talpi pamant

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.