Son Gener, o oaza de liniste in campiile din Mallorca

Timpul pare sa se scurga dupa alte reguli in campiile inverzite din nord-estul Mallorcai. Departe de statiunile aglomerate, insula isi dezvaluie farmecul rural, mai putin expus turismului de masa. Respectul pentru traditie, interventia minima in arhitectura specifica regiunii, pensiunile incantatoare si serviciile de foarte buna calitate recomanda aceasta zona pentru cei care doresc sa se relaxeze si sa fie rasfatati la maximum in zilele de concediu. Un loc care imbina toate aceste principii este si hotelul Son Gener. E greu de crezut ca in urma cu cativa ani acest loc nu era altceva decat o ferma lasata in paragina. Constructia care dateaza din secolul al XVIII-lea a fost inaugurata ca hotel in 1998, dupa doi ani de renovari, coordonate de arhitectul Toni Esteva. Cladirea principala, o casa traditionala cu fatada din piatra, beneficiaza de un cadru natural de basm. Livezi de maslini inconjoara hotelul, oferind intimitate si liniste oaspetilor cazati aici. Dealuri inverzite imbratiseaza zona precum zidurile unei fortarete.

Cel mai mult impresioneaza insa interiorul. Fara accesorii opulente, mobilier greoi sau obiecte inutile, amenajarea este o dovada de echilibru si rafinament. Nici nu zici ca te afli intr-un hotel, ci mai degraba intr-o casa de vacanta, pe care o imparti cu prietenii. Culorile calde, nisipii, inspirate de plajele fine ale Mallorcai se regasesc in mai toate camerele hotelului. Mobilierul din lemn masiv, cu linii simple, subliniaza ideea de eleganta.

Toate materialele folosite in amenajare sunt inspirate din natura: perdele usoare de in, covoare din fibre naturale, barne expuse cu aspect invechit. Arhitectul Toni Esteva a dorit sa pastreze acel aer rustic al cladirii, interpretandu-l intr-o maniera mai rafinata.

Intreaga amenajare pune accentul pe relaxare si confort. Aparenta sobrietate a interiorului a fost una dintre cerintele proprietarilor. Acestia si-au dorit un spatiu simplu si aerisit, care sa dea acea senzatie de „acasa”. Fiecare camera dispune de terasa proprie, astfel incat toti oaspetii sa se poata bucura de privelistea de vis.

Interioarele se continua intr-un mod armonios cu verande pietruite, ce dau catre nesfarsite livezi de maslini, migdali si roscovi.

Asa cum era firesc intr-un loc in care rasfatul e la loc de cinste, hotelul Son Gener dispune de sauna, piscina si jacuzzi. Alimentele pregatite la restaurant provin din gradina proprie, fiind cultivate in sistem ecologic. Hotelul dispune de zece camere junior suit, cu terasa proprie, televizor si internet.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.