Au sau nu dreptul poliţiştii să te oprească în trafic când au ei chef?

Politistii sunt imputerniciti, conform actelor normative aflate in vigoare, sa opreasca soferii in trafic in anumite situatii. Ba mai mult, acestia pot chiar sa verifice masinile si identitatea pasagerilor, daca au motive intemeiate sa o faca. In acelasi timp, daca sunt opriti pe dreapta, conducatorii auto sunt obligati sa aiba asupra lor o serie de documente a caror lipsa se sanctioneaza cu amenda.

politie-oprireCOD RUTIER: Situatiile in care politistii pot sa opreasca soferii in trafic sunt prevazute in Regulamentul pentru aplicarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, scrie avocatnet.ro.

Conform acestul act normativ, politistii rutieri si cei de frontiera pot sa opreasca masinile pe drumurile publice dupa cum urmeaza:

  • atunci cand sunt constatate incalcari ale normelor rutiere;
  • in situatia in care exista indicii temeinice despre savarsirea unei contraventii ori a unei fapte de natura penala;
  • pentru verificarea detinerii de catre soferi a documentelor prevazute de lege.

„Oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizeaza prin executarea semnalelor regulamentare de catre politistul rutier sau, dupa caz, de catre politistul de frontiera, atunci cand constata incalcari ale normelor rutiere ori in situatia in care exista indicii temeinice despre savarsirea unei contraventii ori a unei fapte de natura penala, pentru identificarea persoanelor care au comis astfel de fapte si a bunurilor care fac obiectul urmaririi, precum si pentru verificarea detinerii de catre conducatorii vehiculelor a documentelor prevazute de lege”, stabileste regulamentul.

Atentie! Oprirea masinilor este permisa chiar si in conditiile producerii de calamitati naturale, dezastre sau alte situatii care pot pune in pericol siguranta circulatiei.

Masinile pot fi oprite, de obicei, in afara partii carosabile. Daca acest lucru nu este posibil, atunci oprirea se face cat mai aproape de marginea din dreapta a drumului, pe acostament, langa bordura ori in spatiile de parcare, iar noaptea, cu prioritate, in locuri iluminate.

„Se interzice imobilizarea vehiculului pe partea carosabila ca urmare a semnalului de oprire efectuat de catre politist in locurile in care vizibilitatea este redusa sub 50 m”, scrie in act.

Dupa oprirea autoturismului, soferul trebuie sa ramana inauntru, cu mainile pe volan, si sa respecte indicatiile date de politist. Totodata, pasagerii nu trebuie sa deschida portierele.

Conducatorii auto trebuie sa aiba asupra lor mai multe documente

Atunci cand sunt opriti in trafic de catre politistii rutieri sau cei de frontiera, soferii trebuie sa aiba asupra lor o serie intreaga de documente.

Astfel, conform Regulamentului pentru aplicarea Codului rutier, conducatorii de autovehicule si tramvaie sunt obligati sa aiba la ei actul de identitate, permisul auto, certificatul de inmatriculare/inregistrare si, daca este cazul, atestatul profesional.

In acelasi timp, acestia trebuia sa aiba asigurarea obligatorie de raspundere civila auto, rovinieta si dovada efectuarii inspectiei tehnice periodice. In plus, cei care transporta marfuri sau produse periculoase mai trebuie sa aiba si documentele de transport prevazute de lege.

„Este interzisa circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al caror termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat, precum si a celor neasigurate pentru raspundere civila pentru caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie”, scrie in Codul rutier.

Lipsa politei RCA, potrivit Codului rutier, este echivalenta cu retinerea certificatului de inmatriculare/inregistrare si retragerea placutelor cu numarul de inmatriculare/inregistrare. Iar conducerea vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic sau a caror ITP este expirata se sanctioneaza cu 9-20 de puncte-amenda si retinerea certificatului de inmatriculare/inregistrare.

In general, soferii care n-au asupra lor documentele prevazute de lege risca sa fie sanctionati cu 6-8 puncte-amenda.

In afara de documente, Codul rutier mai stabileste ca politistii au dreptul sa verifice masinile si identitatea pasagerilor:

„In exercitarea atributiilor care ii revin, politistul rutier are dreptul sa verifice vehiculul, precum si identitatea conducatorului sau a pasagerilor aflati in interiorul acestuia atunci cand exista indicii despre savarsirea unei fapte de natura contraventionala sau penala”.

Important! Daca refuza sa inmaneze actul de identitate, permisul auto, certificatul de inmatriculare/inregistrare si celelalte documente prevazute de lege, soferii pot primi 6-8 puncte-amenda si patru puncte de penalizare. Acelasi lucru il patesc si cei care refuza verificarea masinii.

Nota: Un punct-amenda reprezinta valoric 10% din salariul minim brut pe economie, astfel ca de la 1 ianuarie 2015 acesta este egal cu 97,5 lei. Atentie, insa, deoarece cuantumul va creste din nou incepand cu data de 1 iulie 2015.

Procesul-verbal de contraventie poate fi atacat in 15 zile de la comunicare

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.