Unele din cele mai vechi și mai rare fotografii din lume

Datorită fotografiilor avem ocazia să vedem părți importante din istorie și, în plus, acestea ne dau senzația că suntem prezenți când a avut loc acțiunea, precum niște martori veniți din viitor.
Cele mai reușite fotografii sunt acelea care te fac să le privești ore în șir și să îți imaginezi cum au stat lucrurile, de fapt, în perioada când au fost făcute. Poze istorice care surprind momente importante, dar și personaje deosebite.

Norvegia primește primul transport de banane, 1905

Norvegia primește primul transport de banane, 1905

Primii pasageri ai metroului din New York (1904)

Primii pasageri ai metroului din New York (1904)

Arhiducele Franz Ferdinand și soția sa în ziua în care a fost asasinat (1914)

Arhiducele Franz Ferdinand și soția sa în ziua în care a fost asasinat (1914)

Nikola Tesla în laboratorul său

Nikola Tesla în laboratorul său

Bătrână armeană în vârstă de 106 de ani își păzește casa, 1990

Bătrână armeană în vârstă de 106 de ani își păzește casa, 1990

Anunțarea scufundării vasului Titanic, 16 aprilie 1912

Anunțarea scufundării vasului Titanic, 16 aprilie 1912

Stabilirea unui nou record mondial de viteză, 1948

Stabilirea unui nou record mondial de viteză, 1948

William Harley si Arthur Davidson, fondatorii companiei Harley Davidson

William Harley si Arthur Davidson, fondatorii companiei Harley Davidson

Lup marsupial aflat pe care de dispariție, 1933

Lup marsupial aflat pe care de dispariție, 1933

Femeie cu un cărucior anti-gaze, Anglia, 1938

Femeie cu un cărucior anti-gaze, Anglia, 1938

Salvador Dali și Coco Chanel

Salvador Dali și Coco Chanel

Tăietori de lemne, 1900

Tăietori de lemne, 1900

Pistol folosit pentru vânătoarea de rațe, 1900

Pistol folosit pentru vânătoarea de rațe, 1900

Testarea unei căști de rugby, 1912

Testarea unei căști de rugby, 1912

Omul care a refuzat să ofere salutul nazist, 1936

Omul care a refuzat să ofere salutul nazist, 1936

Cel mai mare cal din lume, 1928

Cel mai mare cal din lume, 1928

drew-barrymore-il-ajuta-pe-stephen-king-sa-aprinda-tigara

Drew Barrymore îl ajută pe Stephen King să aprindă țigara

Animalele sunt utilizate ca parte a terapiei medicale, 1956

Animalele sunt utilizate ca parte a terapiei medicale, 1956

Femeile din Kabul, Afganistan, 1970

Femeile din Kabul, Afganistan, 1970

După ce Suedia a schimbat sensul de mers de pe partea stângă pe partea dreaptă, 1967

După ce Suedia a schimbat sensul de mers de pe partea stângă pe partea dreaptă, 1967

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară, Moscova, 1980

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară, Moscova, 1980

O mașinărie de pulverizat parfum, 1952

O mașinărie de pulverizat parfum, 1952

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.