Lucruri pe care bărbații le greșesc în pat

Bărbații nu conștientizează care sunt lucrurile greșite pe care le fac în pat și deseori își asumă că totul decurge perfect. Iată o listă cu cele mai importante 6 lucruri pe care bărbații le greșesc în pat și nici nu realizează!sex-greseli-barbati

1. Printre cele 6 lucruri pe care bărbații le greșsesc în pat se numără faptul că nu acordă suficientă atenție partenerei.  Femeile iubesc preludiul, acesta fiind o parte esențială a activității sexuale. Să sari peste această parte este una dintre cele mai mair greșeli pe care le poate face un bărbat. Din păcate, de cele mai multe ori, domnii sunt prea grăbiți sau prea indiferenți față de nevoile partenerei. Astfel apar cel mai frecvent probleme în cuplu.

2. Doar pentru că un bărbat este satisfăcut, nu înseamnă că și partenera sa se simte la fel. De cele mai multe ori bărbații presupun că și femeile se simt la fel de bine ca și ei, deși este evident că nu este așa.

3. Femeile au și ele fantezii sexuale. Dacă nu ții cont de ele, s-ar putea să faci o mare greșeală. Activitatea sexuală devine deseori plictisitoare pur și simplu din acest motiv: bărbații nu acordă suficientă importanță fanteziilor celei de lângă ei și nu comunică suficient.

4. Sexul nu ar trebui să fie niciodată previzibil. Din păcate, în zilele noastre, acest lucru se întâmplă tot mai des. Deoarece trăim pe fugă și obișnuim să planificăm totul, sexul poate intra într-un con de umbră tocmai pentru că devine previzibil. Încearcă să îți surprinzi mai mult partenera și să nu te complaci în aceeași rutină zilnică.

5. Este treaba bărbatului să cunoască perfect corpul partenerei și dorințele acesteia. Din păcate, există bărbați care nici măcar nu își dau seama atunci când femeia de lângă ei mimează un orgasm.

6. Nu te grăbi! Lasă lucrurile să vină de la sine. Dacă te grăbești la toate activitățile zilnice, află că sexul nu este una dintre activitățile ale căror durată trebuie să fie cât mai scurtă.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.