Călătoria cu RATB. Nu am bilet și se suie controlorii. Ce fac?

În primul rând, știu ce e controlorul și ce drepturi are. Nu e polițist și nici militar. E cetățean simplu, la fel ca și mine. Nu are voie să mă controleze, chit că așa ai crede din denumirea meseriei. Nu are voie să mă bruscheze, nu are voie să-mi blocheze accesul. Hei, nu are voie să-mi facă nimic din ce nu am voie să-i fac și eu. Suntem absolut egali în drepturi. O spun și ei.ratb

„Procedura e clară: în condiţiile în care n-ai titlu de călătorie, trebuie să prezinţi un act de identitate în baza căruia se aplică sancţiune contravenţională. În niciun caz nu ai voie să privezi pe cineva de libertate, aşa ceva nu există. Din punctul nostru de vedere, aceşti angajaţi s-au comportat inacceptabil. Comisia de disciplină va analiza cazul şi cei implicaţi pot fi sancţionaţi cu reducerea salariului sau chiar concedierea. Vom trata cazul cu maximă exigenţă‟,

a explicat un reprezentant RATB pentru Adevărul, ca reacție la ultimul scandal în care este implicată instituția.

e deasupra, ca să fie totul și mai amuzant, legal nici măcar nu sunt obligat să-mi validez biletul.

Deci, concret, vin controlorii, n-am bilet. Ce fac?

1. Zâmbesc. E important să zâmbești. Arăți mai bine când zâmbești.
2. Răspund la orice întrebare a lor cu „N-am‟. Nu uit să zâmbesc.
3. Nu devin agresiv cu ei și nu-i insult. Ca pe câini, asta doar îi întărâtă.
4. Nu încerc să discut rațional cu ei și să îi întrerup din poezia pe care o au de spus. Sunt oameni simpli, nu am cum să-i conving că știu ce vrăjeală vor să-mi vândă și nu sunt interesat să cumpăr.

5. Le spun că cobor la prima și discut cu ei acolo, dacă mai au chef. Că nu vreau să fac circ în autobuz.
6. După ce am coborât, zâmbesc, salut frumos și-mi văd de drum.
7. Dacă, oricând la pașii anteriori, mă bruschează, nu mă lasă să plec, vor să mă controleze sau mă apucă în vreun fel, spun o propoziție care conține „sechestrare” și „plângere penală”. Ca prin magie, o să devină mai zâmbăreți decât mine.

8. Dacă în vreun moment mă amenință că vor chema poliția sau jandarmii, zâmbesc în continuare și le zic să o facă. Blufează. În 99% din cazuri nu o să îi cheme și, chiar dacă îi cheamă, până apar ăia, pot pleca liniștit. Nu mă pot reține nicăieri, ții minte? Singura lor șansă e ca fix în stația următoare, unde cobor eu ca să scap de ei, să fie un echipaj de poliție. Și atunci, ghinion. S-ar putea să plătesc o amendă de 50 de lei. Sau se poate să se suie în autobuz cu jandarmi. Iarăși, asta e o întâmplare atât de rară, încât n-am văzut-o încă cu ochii mei. E mai mare șansa să câștig la LOTO, decât să nimeresc una din circumstanțele de mai sus, în care chiar trebuie să plătesc amendă.
9. Nu uit să fiu foarte relaxat și vesel!

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.