Cine a inventat: Chibritul (1826)

Chibritul a fost inventat de John Walker (1781-1859). Walker era chimist şi farmacist, şi avea o prăvălie pe High Street, în Stockton-on-Tees. Era cunoscut ca botanist amator. Era, de asemenea, interesat de geologie şi minerale şi petrecea mult timp făcând experienţe cu substanţe chimice.

În 1826 a inventat întâmplător chibritul, combinând substanţe chimice – mai exact clorat de potasiu şi sulfură de antimoniu. A descoperit că acoperind beţişoare cu aceste substanţe amestecate cu amidon şi cauciuc şi lăsându-le să se usuce, putea obţine o flacără prin frecarea beţişorului de orice suprafaţă.

S-a apucat de îndată să producă şi să vândă chibrituri. Le-a denumit congreve, după proiectilul Congreve, inventat în 1808. Primul client al lui Walker a fost un avocat din Stockton, pe nume Hixon. Walker nu a solicitat un patent pentru importanta sa invenţie, drept care a făcut foarte puţini bani cu ea, dar a şi refuzat să spună cuiva din ce erau făcute  chibriturile lui.

Necăsătorit, locuia cu nepoata lui. Se îmbrăca într-un stil riguros; purtând întotdeauna joben, redingotă cafenie, cravată albă şi ciorap cenuşii. Nebeneficiind de protecţia unui patent, Walker era sortit să piardă invenţia.

Un anume Samuel Jones a văzut congrevele lui şi s-a hotărât să-i facă concurenţă. Jones şi-a comercializat chibriturile sub denumirea de luciferi. Acestea au devenit populare, mai ales în  rândul fumătorilor.

În 1830, Charles Sauria, un chimist francez, a produs chibrituri cu aprindere prin frecare utilizând fosfor alb. Spre deosebire de luciferii lui Jones, chibriturile lui Sauria nu emanau un miros dar erau dăunătoare pentru sănătate: fosforul alb este otravitor. Marea problemă a acestor prime chibrituri era că puteau fi aprinse prin frecarea de orice suprafaţă, ceea ce însemna că puteau fi aprinse.

Inventarea în 1855 a „chibriturilor de siguranţă” cunoscute şi sub denumirea de chibrituri suedeze, după naţionalitatea inventatorului lor, John Lundstrom, a constituit o îmbunătăţire importantă. Lundstrom a adăugat fosfor roşu pe fâşia de hârtie abrazivă de pe exteriorul cutiei de chibrituri şi restul ingredientelor pe capul chibritului. în acest fel a eliminat problema otrăvirii cu fosfor şi a creat un chibrit care putea fi aprins numai prin frecarea de fâşia pregătită.

În 1889, Joshua Pusey a inventat chibriturile-plic, pe care le-a numit flexibile. De atunci chibriturile nu s-au mai schimbat semnificativ. Ele se numără printre acele obiecte cotidiene de bază pe care le avem tot timpul în preajmă şi de care depindem – dar le luăm drept ceva de la sine înţeles.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.