Cine a inventat: Maşina de tuns iarba (1830)

Maşina de tuns iarba a fost inventată în 1830 de un inginer englez, Edwin Beard Budding. Tăind firele de iarbă la o înălţime uniformă, maşina economiseşte o grămadă de timp şi de efort. Existau oameni atât de iscusiţi în mânuirea coasei, încât gazonul tuns de ei arăta perfect neted. Dar munca era extreme de laborioasă, şi nu oricine o putea face.

Edwin Budding fusese tâmplar la Chalford, în Gloucestershire, şi ideea de maşină de tuns iarba pare să-i fi venit după ce a văzut la filatura Brimscombe o maşină dotată cu un cilindru de tăiere folosită pentru netezirea ţesăturilor de lână. Rotorul finisa lâna mult mai uniform decât ar fi fost posibil prin tăierea manuală cu foarfecă.

La fel cum se întâmplă în cazul atâtor invenţii, şi aceasta a fost impulsionată de întrebarea „ce-ar fi dacă…?” şi de transferarea unei tehnici dintr-un domeniu de activitate într-altul, fără nicio legătură aparentă. Tocmai realizarea acestei legături neaşteptate îi deosebeşte pe inventatori de noi, ceilalţi.

Budding a proiectat o maşină rotativă de tuns iarba cu scopul de a fi utilizată pe terenurile de joc şi în grădinile mari. Brevetul lui din 1830 descria maşina de tuns iarba ca pe „o nouă combinaţie şi aplicaţie a echipamentelor în scopul tunderii sau tăierii suprafeţelor vegetale ale peluzelor, pajiştilor şi terenurilor de joc”.

Budding a înţeles că oamenilor le-ar putea chiar plăcea exerciţiul fizic presupus de tunderea propriei peluze: „domnii de la ţară ar putea găsi în manevrarea maşinii un exerciţiu amuzant, util si sănătos”.
John Ferrebee a cumpărat de la Budding dreptul de a fabrica şi a vinde maşini de tuns iarba, precum şi pe acela de a acorda altora licenţa de fabricaţie.

Unul din primele modele ale maşinii de tuns iarba Budding and Ferrebee a fost folosit în Regent’s Park din Londra în 1831. După 10 ani de îmbunătăţiri, Budding a produs o maşină mai mare, care putea fi trasă de un cal sau de un măgar. Au mai trecut 60 de ani până ce a încercat realizarea unei maşini de tuns iarba acţionată cu aburi.

Producerea comercială a maşinilor de tuns iarba a început în anii 1850.

În 1862, Ferrebee fabrica opt modele diferite. Cea mai mare maşină avea o rolă cu diametrul de 66 de centimetri. În 1863, la vremea în care a încetat să producă maşinile de tuns iarba, Ferrebee vânduse peste 5000 de bucăţi.

În anii 1860, maşinile au fost dotate cu primele containere moderne pentru strângerea şi depozitarea ierbii tăiate. În 1859, Thornas Green a construit prima maşină de tuns iarba acţionată cu lanţ, numită Silens Messor.

La începutul secolului al XX-lea, cel mai mare producător de maşini de tuns iarba era Ransome, iar cea mai cunoscută maşină – Automaton. Transformările socio-economice care au generat mai mult timp liber clasa muncitoare şi cea mijlocie au condus în mod direct la creşterea popularităţii unei varietăţi de sporturi.

Când tot mai multă lume a început să joace tenis de câmp, crochet, crichet, fotbal şi rugby, a crescut şi cererea pentru maşinile de tuns iarba. Şi reciproca este posibilă: disponibilitatea maşinilor de tuns iarba poate să fi favorizat răspândirea acestor sporturi.
Maşina de tuns iarba a însemnat două mari progrese. In primul rând, economisea o cantitate enormă de timp. In al doilea rând, nu mai trebuia să angajezi pe cineva să-ţi tundă peluza: puteai s-o faci singur.

Adoptarea maşinii de tuns iarba a reprezentat un pas important pe calea transformărilor sociale şi economice majore suferite de ţările occidentale. Familiile aristocraţilor şi claselor mijlocii din secolul al XlX-lea angajau în mod obişnuit servitori pentru îndeplinirea a tot felul de sarcini domestice, inclusiv grădinăritul. În secolul al XX-lea, oamenii au început să facă singuri aceste treburi şi s-au dispensat de servitori.

Astăzi, cei mai mulţi dintre noi îşi tund singuri peluza – şi asta mulţumită maşinii de tuns iarba.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.