Cine a inventat: Stetoscopul (1816)

La începutul secolului al XIX-lea, un medic parizian, René Laen­nec, se ocupa de pacienţii cu tuberculoză, când şi-a realizat marea invenţie.

Cineva i-a cerut să-şi lipească urechea de o bucată de lemn. Când a făcut aceasta, a auzit sunetul amplificat produs de frecarea unui cui de fibra de lemn. A găsit imediat o aplicaţie a acestui fenomen, a făcut un con din hârtie şi l-a folosit pentru a asculta sunetele din interiorul pieptului pacienţilor. Spre uimirea lui, dispozitivul simplu a funcţionat şi, după câteva autopsii, şi-a dat seama că sunetele amplificate pe care le auzea erau într-adevăr sugestive.

Laennec şi-a dus ideea mai departe şi a făcut la strung un stetoscop cilindric din lemn. Era, în principiu, similar cornetelor pe care le utilizau de o vreme persoanele cu deficienţe de auz. Cu ajutorul stetoscopului, Laennec a putut face distincţia între stările care erau doar tulburări minore şi cele care puneau viaţa în pericol. Reputaţia lui ca medic a crescut considerabil.

S-a apucat să-şi perfecţioneze stetoscopul, făcându-şi acasă un mic atelier. Modelul lui final a fost o pâlnie din lemn. Un capăt era prelucrat astfel încât să se potrivească pe urechea doctorului. Celălalt capăt evaza într-un con. În interior putea fi montat un cilindru de alamă, pentru ascultarea inimii.

Prima utilizare atestată a stetoscopului a avut loc în martie 1817, când Laennec a examinat inima unei femei în vârstă de 40 de ani. Din nefericire, Laennec însuşi a contractat tuberculoza, probabil de la pacienţi, şi a murit.

După moartea lui Laennec s-au adus alte îmbunătăţiri stetoscopului.

În 1828, Pierre Piorry a adăugat piese de fildeş la contactul cu urechea și cu pieptul.

În 1855 a fost introdus un stetoscop binaural, un instrument cu două capsule. Este modelul care se folosește astăzi în cea mai mare parte a lumii.