Cine a inventat: Vasul maritim metalic 1821

Unii cred că au existat nave de fier încă din 1203. Potrivit unor documente existente în arhivele chineze, generalul Qin Shifu a inventat un vas în formă de şoim. Acesta ar fi fost învelit într-o armură din tablă de fier şi ar fi fost prevăzut cu un pinten metalic.

Problema este că relatarea are mai curând iz de legendă decât de raport obiectiv. Există, de asemenea, înregistrări din 1413 – 1415 care vorbesc despre vasele ţestoase coreene, dar cronicile specifică de-abia atunci când evocă războiul Imjin cu Japonia din 1592 – 1598 că vasele ţestoase erau învelite în fier şi chiar şi atunci se pare că fierul învelea puntea, nu şi coca.

În ciuda acestor rezerve, se pare că ideea de a înveli navele de război cu coci de lemn cu foi protectoare de metal plutea în aer de foarte multă vreme. E greu de spus când anume s-a materializat pentru prima oară.

Ideea de a construi coca unei nave din fier solid a apărut mult mai târziu. Într-un fel, nici nu avea cum să apară înainte ca fierul să fie produs în cantităţi suficiente pentru a justifica un asemenea proiect.

În secolul al XVI-lea ar fi fost ca şi cum cineva şi-ar fi pus în gând să construiască un vas din aur. Pur şi simplu nu exista destul fier.

Se pare că o navă din fier a fost construită încă din 1787 în Staffordshire, cam pe cât de departe de mare se poate în Anglia. Aparent, a fost construită de John Wilkinson de la fierăria Bradley. Dovada apare într-o scrisoare pe care a scris-o pe 14 iulie 1787.

Săptămâna trecută a fost lansată nava mea de fier. Răspunde tuturor aşteptărilor mele şi i-a convins şi pe neîncrezători, care erau 999 din 1000.

Şlepurile de fier ale lui Wilkinson au circulat o vreme pe râul Severn, dar ideea de nave de fier nu a prins. La urma urmei , gândea lumea, fierul se scufundă în apă, deci nu este potrivit pentru a construi din el un vapor. După experimentul lui Wilkinson, ceilalţi construitori de nave au continuat să folosească lemnul. De-abia după 20 de ani a încercat cineva să urmeze această pistă.

În 1810, Onions and Son, din Brosley, a luat decizia de a construi alte câteva barje din fier pentru a fi folosite tot pe râul Severn. La Liverpool, în 1815, un anume domn Jervons a construit o barjă mică din fier pentru a fi utilizată pe Mersey. Toate aceste vase erau destinate apelor interioare, adăpostite. Niciunul nu era pentru mare.

O întreprindere mai îndrăzneaţă a fost vaporul din fier Aaron Manby, construit în 1821 sub îndrumarea lui Charles Manbury la Horsley Works în Staffordshire. Vasul fusese comandat de Charles Napier şi de fiul lui, tot Charles.

Aaroon Manby a fost prefabricat la Horsley Works şi asamblat apoi pe Tamisa la Rotherhithe. Toată lumea se aştepta ca acest vas din fier, lung de 36 de metri, să se scufunde. De fapt, când a fost terminat şi lansat pe Tamisa, a plutit neobişnuit de sus pe apă, ridicându-se cu jumătate de metru peste nivelul vaselor de lemn ancorate în jurul lui.

În mod ciudat, nu s-au păstrat planuri, desene sau picturi ale acestui vas cu aburi inovator. Se ştie că avea o carenă cu fund plat făcută din plăci de fier groase de un sfert de ţol, roţi cu zbaturi cu diametrul de 3,6 metri montate de fiecare parte şi un coş înalt de 14 metri. Avea o singură punte de lemn şi un bompres.

După teste, în mai 1822, Aaron Manby a călătorit de la Londra la Le Havre sub comanda căpitanului Charles Napier, viitor sir Charles Napier.

Vaporul a traversat canalul cu o încărcătură de seminţe de in şi cu fontă, ajungând la Le Havre, la gura Senei, pe 10 iunie şi continuându-şi apoi, pe Sena, drumul către Paris.

Aaron Manby a fost primul vas din fier construit în lume şi primul care s-a avântat în apele deschise ale mării. Aaron Manby a navigat pe Sena, făcând curse regulate până în 1830, când Napierii l-au vândut. Cu fundul său plat, era mai potrivit pentru munca pe râu decât pentru navigatul pe mare. Noii proprietari l-au utilizat pe râul Loara, la Nantes.

Avea să mai treacă însă destulă vreme până ce fierul a ajuns să fie folosit pe scară largă. În 1832, Maudslay şi Field au construit patru vase de fier pentru Compania Indiilor de Est, si acesta a fost punctul de cotitură. În decurs de câţiva ani, cocile din fier au ajuns să predomine, atât pentru vasele comerciale, cât şi pentru cele militare.

Această mare transformare survenită ca rezultat al schimbării materialului a făcut să nu mai existe limite pentru gabaritul navei. Atât timp cât exista şi destulă marfă de transportat, vasul putea fi dublat sau chiar triplat în lungime. Nu după mult timp industriaşii şi-au dat seama că era mult mai ieftin să expedieze cantităţi mai mari de marfă, mai ales pe distanţe lungi, pe un singur vas mare, decât pe mai multe mai mici. Şi astfel s-a ajuns, în cele din urmă, la proiectarea super-petrolierelor sfârşitului de secol XX.

Primul vas mare de fier care a traversat Atlanticul a fost faimosul Great Britain, proiectat de Isambard Kingdom Brunel şi lansat în 1843, care încă mai poate fi văzut la Bristol. Revoluţia în proiectarea navelor a avut loc în Marea Britanie, la fel ca multe alte invenţii şi inovaţii majore ale Revoluţiei Industriale.

Marea Britanie a preluat aşadar în mod firesc conducerea în construcţia acestei noi generaţii de vase din fier, ceea ce a dat un avânt important economiei britanice în rapidă expansiune.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, vasele de fier erau produse în număr mare în şantierele navale britanice.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.