Locomotiva cu aburi (1804)

Richard Trevithick, un englez din Cornwall, a inventat în 1797 o pompă cu piston pentru evacuarea apei din minele adânci. În anul următor a aplicat principiul pompei în proiectarea unui motor sub presiune.

În 1800 a construit un motor cu aburi necondensaţi de mare presiune, care a concurat cu motorul cu aburi de joasă presiune a lui James Watt.

Trevithick lucra în paralel cu o serie de alţi inventatori care, toţi, se gândeau să monteze pe o trăsură un motor cu aburi şi să o pună în circulaţie pe drumuri. Ideea locomoţiei cu aburi plutea în aer.

După cum s-a dovedit, transportul rutier cu aburi nu a avut niciodată succes. Odată cu inventarea locomotivelor cu aburi şi montarea lor pe căi ferate, aceasta a fost calea universal acceptată.

Dar în 1800 calea ferată nu părea un viitor inevitabil – doar una dintre căile posibile. James Watt nu a crezut în căile ferate şi, din 1800 până în 1815, Trevithick a construit mai multe trăsuri cu aburi experimentale.

Trevithick a construit şi prima locomotivă de cale ferată cu aburi, care a fost, în mod cert, prototipul pentru locomotivele cu succes comercial ale lui George Stephenson, şi este greu să nu vezi în Stephenson un fel de antreprenor plagiator. El a luat invenţia lui Trevithick, a făcut bani cu ea şi a cules şi laurii. Pe de altă parte, Trevithick însuşi împrumutase ideea de locomotivă de la William Murdock, a cărui trăsură cu aburi o văzuse cu 15 ani în urmă pe străzile oraşului său natal, Pedruth, într-o seară a anului 1786.

În ajunul Crăciunului din 1801, trăsura lui Trevithick, poreclită „Pufăitoarea căpitanului Dick”, a transportat primul lot de pasageri care a călătorit vreodată cu un vehicul cu aburi. Începea era locomoţiei cu aburi, în primul an al noului veac.

În luna martie a anului următor, Trevithick şi Andrew Vivian au solicitat un patent pentru trăsurile propulsate cu aburi. În 1803, o altă trăsură cu aburi era condusă pe străzile Londrei.

În 1804, Trevithick a lucrat la realizarea unei locomotive pentru uz industrial la Penydarran, unde şi-a demonstrat capacitatea de a transporta 20 de tone de fier.

Aceasta, prima locomotivă pe şine, s-a dovedit invenţia cu adevărat revoluţionară, cea pe care Stephenson avea să o copieze.

A construit la Newcastle în 1805 o maşină similară pentru mina de cărbuni Wylam.

În 1808 a construit o cale ferată circulară în apropierea pieţei Euston din Londra. Pentru a demonstra noua tehnologie a luat oameni din public şi i-a plimbat cu locomotiva cu aburi cu o viteză de până la 25 de kilometri la oră.

Lui Trevithick i s-a spus uneori Gigantul aburilor. A fost un om masiv, puternic, în stare să arunce un baros peste un depou. Trevithick a avut şi alte invenţii şi inovaţii, dar cea din 1804, a locomotivei de cale ferată , a fost cea care era menită să transforme harta Britaniei şi geografia industrială a Europei şi să redefinească sistemele de transport de pe mai multe continente.

Cu acea invenţie din 1804 a început era căilor ferate.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.