In Bailesti se schimba firma care colecteaza gunoiul

SC Salubritate SRL Băilești, firmă aflată în subordinea Consiliului Local Băilești, își va înceta, în scurt timp, activitatea de colectare a gunoiului care va fi preluată de către Asociația IRIDEX GRUP SALUBRIZARE SRL – SC SERVICII SALUBRITATE BUCUREȘTI SA – IRIDEX GRUP IMPORT EXPORT SRL (Iridex). SC Salubritate SRL va asigura continuitatea serviciului de colectare până când Iridex îl va prelua efectiv.

Iridex a început din decembrie 2018 activitatea de distribuire a noilor pubelelor în Băilești, la momentul actual fiind deja acoperite aproximativ 2400 de gospodarii dintr-un total de circa 5400. Pubelele sunt de trei tipuri: pentru deșeuri menajere, hârtie și carton, plastic și metal, fiecare dintre acestea urmând să fie ridicate separat.

Plata serviciilor de salubrizare, pentru beneficiarii persoane fizice, se va face prin instituirea unei taxe speciale de salubrizare care va putea fi plătită la ghișeele Primăriei. Persoanele juridice și instituțiile publice vor semna contracte separate de prestări servicii direct cu operatorul – grupul Iridex.

Vă informăm că încălcarea normelor în vigoare în ceea ce privește regimul deșeurilor și serviciile de salubrizare (Legea 211/2011, Legea 101/2006, Legea 99/2014) se sancționează cu amenzi de până la 2000 lei în cazul persoanelor fizice și până la 40000 lei pentru persoanele juridice.

Cuantumul taxei pentru persoanele fizice va fi, pentru anul 2019, de 7.74 lei/pers/luna, cu aproximativ 3 lei/pers/luna mai mic decât tariful actual, iar termenul de plată va fi data de 25 a lunii următoare. Pentru agenții economici valoarea minimă a contractului (în funcție de cantitatea deșeurilor) va fi de 37 lei fără TVA (cu pubela proprie), iar termenul de plată va fi data de 15 a lunii următoare.

Obligația de plată a taxei, respectiv cea aferentă contractului, va intra în vigoare doar după ce asociația (Iridex) va incepe activitatea efectivă de colectare.

Context:

În conformitate cu legile și normativele care asigură transpunerea și integrarea Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului, CJ Dolj a depus și câștigat proiectul proiectul de finanțare europeana „Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor“.

Astfel, sub umbrela Masterplanului de Deșeuri, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor (ADI) ECODOLJ, asociație formată din toate unitățile administrativ teritoriale din județul Dolj, a semnat în urma licitației publice, contractul de colectare a deșeurilor din Dolj cu grupul de firme Iridex.

ADI ECODOLJ a elaborat, pentru aprobarea consiliilor locale din județ, “Regulamentului privind instituirea și administrarea taxei de speciale de salubrizare” prin care se stabilesc, printre altele: cuantumul taxei de salubrizate, modalitățile și termenele de plată ale taxei, etc.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.