Două vorbe, un vin cu Florin Piersic pe etichetă (P)

Agenția Propaganda semnează identitatea unui nou brand al companiei Vincon, Două Vorbe. Imaginea noului produs este actorul Florin Piersic, ales tocmai pentru a marca „apetitul pentru povestit” al consumatorilor.Doua-vorbe-vin florin piersic (

Asocierea cu acesta se realizează atât la nivel de comunicare, cât și la nivel de etichete, „abordare care face produsul mai ușor de remarcat la raft”, susțin reprezentanții agenției de publicitate.

„Pe etichete, imaginea lui Florin Piersic este dublată, el fiind imaginat în ipostaze conversaționale diferite, ca și cum poarta un dialog, în linie cu conceptul brandului”, declara Mădălina Oanță, Branding Director Propaganda.

Reprezentanții agenției Propaganda spun că au ales numele Două vorbe pentru că este memorabil.

„În privința numelui, am căutat unul care să se ridice la nivelul personajului, dar care să și ofere substanță și memorabilitate. Din acest motiv, ne-am oprit la Două Vorbe, atât pentru ironia fină cu endorser-ul, dar și pentru că, de cele mai multe ori, așa încep poveștile spumoase, care strâng și țin oamenii la stat de vorbă”, a mai spus Mădălina Oanță.

Două vorbe este al 11-lea brand de vin pentru care Vincon lucrează cu agenția Propaganda, după Miorița 25 ani, Jad 28 ani, Ambrosio, Rose Verite, Egregio, Beciul Domnesc Grand Reserve, Viță Românească, Macho, Vin de petrecere și Doi Cocoși.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.